Tiszakóród, biserica reformată

Aşezarea situată pe malul Tisei, la graniţa Ungariei cu Ucraina, este menţionată pentru prima dată într-un document emis în 1344, prin care se întărea proprietatea familiei Kölcsei în localitate şi dreptul membrilor familiei asupra unei jumătăţi din taxa vadului percepută acolo.  Nu s-au păstrat în schimb documente medievale scrise privitoare la biserica din sat. Pe muchia sud-vestică a navei, pe piatra făţuită de deasupra soclului sunt incizate, una sub alta, două date: 152?, respectiv 1566.

Doar planimetria şi câteva fragmente cioplite mai indică în zilele noastre originea medievală a edificiului.  Este însă foarte probabil ca zidurile acestuia să fie în cea mai mare parte medievale. Biserica, de dimensiuni medii, se compune dintr-o navă dreptunghiulară urmată spre răsărit de un cor decroşat (mai îngust cu două grosimi de zid) încheiat cu cinci laturi ale unui octogon. Nava nu are contraforturi, muchiile acesteia, exceptând cea nord-estică, fiind tratate în rustica. Pietrele ecarisate decorative sunt văruite, asemenea pereţilor bisericii. Colţurile corului sunt sprijinite de contraforturi cu două trepte, amplasate oblic. Atât muchiile contraforturilor, cât şi colţurile superioare ale corului sunt evidenţiate la rândul lor printr-un decor în rustica. Treptele contraforturilor sunt acoperite în zilele noastre cu plăci de beton sub care s-au păstrat, la ambele niveluri, lăcrimarele medievale profilate cu câte o scotie. Excepţie constituie doar contrafortul de pe colţul nord-estic, care nu are lăcrimare şi este perpendicular pe faţada nordică. Amintitele detalii indică faptul că elementul de sprijin nord-estic este rezultatul unei intervenţii ulterioare, acesta constituind de fapt un fragment păstrat şi refolosit din zidul estic al sacristiei de odinioară.

Există şi alte indicii care susţin prezenţa iniţială a unei sacristii: pe faţada nordică a corului soclul este mult mai înalt decât în restul clădirii; cu ocazia unei renovări mai recente s-a incizat în tencuială locul deschiderii uşii sacristiei de odinioară, care se afla în partea vestică a zidului nordic al corului. Zidul vestic al sacristiei se racorda probabil cu colţul nord-estic al navei, de vreme ce decorul rusticat apare pe această muchie a clădirii doar în porţiunea superioară, imediat sub cornişă.  Se pare că în epoca medievală biserica nu avea turn, construcţia actuală, cu două etaje, fiind alipită faţadei vestice la începutul secolului al XIX-lea.  Colţurile vestice ale turnului sunt sprijinite de contraforturi similare celor medievale, diferite totuşi prin dimensiuni şi prin lipsa lăcrimarelor profilate din piatră. Nu putem stabili exact materialul de construcţie al clădirii din cauza straturilor de tencuială şi de var care acoperă zidurile, dar muchiile evidenţiate prin pietre fasonate şi suprafaţa vălurită a zidurilor sugerează că au fost ridicate cel mai probabil din piatră brută şi nu din cărămidă.

Un soclu medieval uniform, cu muchia teşită, confecţionat din piatră înconjoară baza clădirii cu excepţia turnului şi a faţadei nordice a corului. Cornişa bisericii este rezultatul unei intervenţii din epoca modernă. Faţada sudică a navei este ritmată de două ferestre identice ca dimensiuni şi amplasament. Ambele au ambrazuri, fereastra dinspre răsărit încheindu-se în arc frânt, iar aceea dinspre vest fiind în schimb semicirculară (desigur ca urmare a unei transformări ulterioare). Pervazurile cioplite din piatră şi montanţii laterali ai ferestrelor sunt cele originale, dar remarcăm că lăcaşul tocului din lemn a fost distrus ulterior în ambele cazuri. Arcul superior al ambrazurii ferestrelor nu este cioplit din piatră, ci a fost modelat din zidărie. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea s-au mai consemnat fragmente de muluri în ancadramentele ferestrelor, de asemenea şi portaluri încheiate în arc frânt.  Faţada nordică a navei nu prezintă goluri. Zidul sudic al corului este străpuns de două ferestre medievale, încheiate în arc frânt, identice cu ferestrele navei nu numai ca dimensiuni, amplasament şi formă, dar şi ca stare de conservare. Închiderea poligonală a corului este străpunsă de un portal modern, amenajat după preluarea bisericii de către reformaţi.

În interior nu s-au păstrat detalii medievale, exceptând cele descrise. Arcul de triumf, care exista cu siguranţă, a fost demolat. Prezenţa contraforturilor pe colţurile corului indică boltirea iniţială a acestuia, pe la finele veacului al XIX-lea urmele bolţii fiind încă vizibile în zona superioară a pereţilor perimetrali.  În 1864 au ieşit la iveală fresce în interior, dar credincioşii le-au revăruit imediat, de teamă să nu se retrocedeze biserica romano-catolicilor.

Detaliile medievale păstrate reprezintă soluţii şi forme decorative modeste, permiţând doar o încadrare cronologică foarte largă. Biserica se poate data astfel practic oricând între secolul al XIV-lea – mai probabil a doua jumătate a acestuia – şi prima jumătate a veacului al XVI-lea. S-ar impune o cercetare a monumentului,  care ar conduce, cu mare probabilitate, la descoperirea şi a altor detalii medievale, sau, cel puţin, a urmelor acestora, incluzând aici frescele menţionate în literatura mai veche.