Biserica reformată din Gyügye

Deși izvoarele scrise din 1405 amintesc de biserica satului, aceasta a fost construită mai devreme în stil romanic. În județul Szabolcs-Szatmár-Bereg, în comparație cu alte județe din Ungaria s-au păstrat multe biserici romanice, iar una dintre cele mai reprezentative se află la Gyügye. Stilul romanic şi-a primit denumirea de la faptul că în arhitectura ei au apărut multe forme și elemente folosite deja în arhitectura antică romană. Această denumire a fost folosită prima dată în Franța la începutul secolului al XIX-lea, pentru denumirea stilului numit până atunci semicircular, bizantin sau german vechi, denumirea nouă răspândindu-se repede în toată Europa. Elementele de stil dominante în partea vestică a Europei în perioada cuprinsă între începutul mileniului doi şi mijlocul secolului XIII. sunt prezente în Bazinul Carpatic şi în secolul XIV. Bisericile romanice rurale sunt de obicei edificii de dimensiuni mici, care se compun din două părţi majore, din navă şi din cor. Această structură arhitecturală se regăseşte şi la Gyügye. Planimetria navelor de biserici romanice este de obicei dreptunghiulară, iar în cazul corului găsim planuri pătrate şi semicirculare. Poate exemplul cel mai frumos de cor în plan semicircular se găseşte în zonă la Csengersima. Corul bisericii din Gyügye are planul pătrat. În jurul anului 1300, ca prevestire a perioadei gotice apar şi coruri cu plan poligonal, precum cele din Csenger sau Szamostatárfalva. Structurile tipice perioadei romanice, precum portalul cu ambrazura treptată, sunt prezente şi la biserica din Gyügye, dar şi în alte locuri din regiune. Acest tip arhitectural se poate regăsi în Ungaria începând de la sfârşitul secolului XI. În arhitectura romanică, indiferent dacă este vorba de o catedrală sau de o biserică rurală, întâlnim ferestrele înguste, cu ambrazura evazată ca nişte guri de tragere, cu închidere semicirculară. Biserica din Gyügye este luminată de trei astfel de ferestre în cor şi două în navă – în afara uneia, toate pe peretele sudic. Această poziţionare a ferestrelor a fost tipică în Evul Mediu şi se poate explica prin simplul fapt că partea sudică este mai însorită, mult mai luminată. Totuşi există şi considerente de tradiţie bisericească în această aranjare aparent obligatoriu prezentă în bisericile din epoca respectivă. Nordul este amintit de Biblie ca tărâmul forţelor întunecate, demonice, de unde va sosi pe Pământ apocalipsa. La fel, vântul dinspre nord a fost asociat cu răul, cu necuratul.

În secolul XVI. şi la Gyügye se trece la protestantism, astfel biserica patronată de moşierii trecuţi la calvinism devine şi ea reformată. Din perioada reformei şi contrareformei nu avem date multe despre această biserică micuţă, care abia în 1767 şi-a dobândit independenţa faţă de parohia din Szamosújlak. Urmează o renovare a bisericii – după ce are stăpân, preot propriu – este realizat tavanul din lemn şi refăcut parţial acoperişul. Probabil cu această ocazie a ajuns deasupra portalului figura vulturului cu două capete, a cărei fragmente au fost găsite cu ocazia ultimei renovări.

Una dintre atracţiile principale ale bisericii este tavanul de lemn pictat, realizat în 1767, compus din 56 de casete în navă şi 25 în cor. Pictura tavanului se consideră a fi cea mai naivă dintre tavanele pictate în zona Tisei superioare. Se poate surprinde încă dorinţa medievală de a oferi credincioşilor imagini cu învăţături utile şi simple. Este interesant că deşi liturghia reformată nu a mai făcut diferenţă între spaţiile din interiorul bisericii, imaginile de pe tavanul casetat diferă în cor şi în navă. În cor găsim strugurele, arborii din Rai şi aştrii, care se leagă de împărtăşanie. Simbolurile negative nu au primit loc aici, ca urmare atmosfera din cor este mai festivă, mai solemnă.

Cu şase ani mai devreme, în 7 iulie 1761 este „ziua de naştere” a tavanului de lemn din Csengersima, fratele celui din Gyügye. Sunt atât de asemănătoare, încât e aproape sigur că au fost realizate de acelaşi zugrav-tâmplar. Nu demult s-a aflat că au avut şi un al treilea frate, la Milota, din care cunoaştem însă numai fragmente.

Este remarcabil mobilierul baroc târziu al bisericii, amvonul intens ornat şi galeria. Coroana amvonului se potriveşte perfect ca şi formă cu celelalte astfel de obiecte de la sfârşitul secolului XVIII. din zonă, din acest motiv este foarte greu de crezut că ar fi mult mai recentă, din 1833. Este mai probabil că provine din a doua jumătate a secolului precedent. Coroana este decorată deopotrivă cu elemente cioplite şi fierăstruite. Panerul amvonului este aşezat pe un soclu zidit.

Pictura florală de pe scândurile balustradei a fost descoperită în timpul restaurării. Cu această ocazie s-a putut stabili că această pictare a fost realizată aproximativ în aceeaşi perioadă cu cea a tavanului, poate chiar în acelaşi atelier. Cele două părţi ale galeriei par a fi identice, dar ele provin din perioade diferite. Această porţiune mai veche a fost realizată pe la jumătatea secolului XVIII. Balustrada a fost transformată cu ocazia construirii celeilalte părţi de galerie, în stil identic cu aceasta. În 1833 biserica s-a dovedit din nou neîncăpătoare, motiv pentru care a fost construită o nouă galerie. Cu această ocazie balustrada galeriei mai vechi a fost ornată cu vopsire în culoare marmorie şi cu elemente sculptate în formă de cornuri ale abundenţei, aplicate pe suprafaţă. La Csengersima şi la Szamosújlak găsim cornuri ale abundenţei foarte asemănătoare. Mult înainte de construirea galeriei, în 1762, pe peretele nordic al bisericii a fost pictată o inscripţie despre renovarea bisericii.

Turnul este o construcţie distinctă, bondoacă, având trei nivele şi construită în trei etape, cu stilul dominant romantic, căpătându-şi forma actuală la jumătatea secolului al XIX-lea.

În 1998, când s-au început lucrările de renovare, clădirea se aflase într-o stare degradată. Tavanul casetat splendid din 1767 a suferit deteriorări însemnate în urma infiltrărilor de apă. În anii 2000-2001 au fost demarate lucrările de cercetare şi reconstrucţie din biserică. Sfinţirea festivă a avut loc în 2003, iar în anul următor, pentru grija şi calitatea renovării, biserica a fost distinsă cu premiul Europa Nostra.