Biserica reformată din Țeghea

Țeghea este o aşezare mică situată la sud-est de Carei, între  Dorolț și Mihăieni. Prima sa atestare scrisă se regăseşte în textul „Comes Petrus, filius Chepani, homo noster nobilis de Chegen” din 1279, apoi, o găsim din nou în registrul de dijmă papală din 1332. Localitatea și-a primit prenumele de la pârâul Crasna. Din punct de vedere administrativ, anterior a aparţinut comitatelor Solnocul de Mijloc, respectiv Sălaj, astăzi este parte a judeţului Satu Mare. În cursul Evului Mediu, printre moşierii aşezării îi găsim pe episcopii ardeleni, pe Gheorghe Martinuzii, pe membrii familiei Csáky, pe voievodul Bertalan Drágffy, pe principii Ștefan Báthori, Gabriel Bethlen şi Francisc Rákoczi al II-lea, care l-a avut în posesie ca sat aparținând domeniului de la Tăşnad.

La începutul secolului al XVII-lea aici exista deja o comunitate reformată înfloritoare, deoarece principele Gabriel Bethlen i-a dat parohului local o parte din dijmă.

La cumpăna secolelor XVII–XVIII., în urma distrugerilor repetate cauzate de războaie, populaţia sa s-a redus în mare măsură, apoi a început să sporească încet după anii 1750, însă a continuat să fie socotită o aşezare relativ mică. În secolul al XVIII-lea, familia Balog a fost cea mai importantă susţinătoare a bisericii, pe cheltuiala membrilor săi a fost renovată în mai multe rânduri. Ei i-au comandat clopotul, mobilierul şi au donat obiecte necesare dotării mesei Domnului. În zilele noastre, Țeghea aparţine de Mihăieni, fiind filie a parohiei reformate de acolo.

Literatura de specialitate datează clădirea în secolul al XIII-lea. Faptul că preotul din Țeghea apare în registrele de dijmă papală din 1332, atestă în mod indirect existența aici a unei biserici la acel moment. Turnul actual a fost ridicat la mijlocul secolului al XX-lea. Până atunci doar parterul era zidit, structura de lemn ce se ridica deasupra lui avea pereţi din scândură, iar mai devreme, în faţa laturii sudice stătea o clopotniţă. Biserica construită din cărămidă îşi păstrează în mare parte înfățișarea dobândită în Evul mediu. Printre ferestrele originale cu ambrazuri oblice unele sunt cu închidere în segment de arc, altele uşor ogivale sau semicirculare și probabil nu a avut niciodată ancadramente de piatră. 

Portalul apusean original a fost probabil zidit la realizarea accesului actual dinspre turn, respectiv a fost deschisă şi un nou acces pe latura sudică. Corul cu închidere dreaptă, cu contraforţii demolaţi,   este separat de corpul navei de un arc triumfal ogival. Printre elementele medievale se mai păstrează doar amprentele bolţii corului, iar recent au fost identificate pe peretele nordic ușa sacristiei şi o mică nişă pentru sacramente, iar pe peretele sudic, o sedilie şi o altă nişă mică. Cercetările arheologice desfăşurate în 2014 au stabilit că edificiul a fost ridicat în cel puţin trei etape, iar în forma sa actuală, el poate fi datat cel mai probabil în secolul al XV-lea. Corul din prima etapă identificată, a fost mai scurt dar la fel de lat ca cel de astăzi, și a fost ridicat fără contraforţi şi sacristie. Cercetările nu au reușit să identifice navele aferente diferitelor faze ale corului, însă se presupune că și ea a fost ridicată în cel puțin două etape distincte.

Reabilitarea integrală a clădirii s-a încheiat în 2014, ea dobândind cu această ocazie un nou tavan casetat iar detaliile sale medievale descoperite au fost puse în valoare. O expoziție permanentă organizată în spațiul care și-a pierdut enoriașii, este menită să ofere vizitatorilor informații legate de istoria locală și a bisericii.