Beltiug (Krasznabéltek), biserica romano-catolică

Numele localităţii Beltiug provine de la numele unui pârâu afluent al râului Crasna. Situată în sudul judeţului, aşezarea a trecut în secolul al XIV-lea din proprietate regală în proprietate nobiliară, iar la mijlocul secolului al XV-lea o găsim menţionată ca oppidum. Un preot, Andrei, a fost înregistrat la plata decimei papale din anul 1333, ceea ce trădează existenţa aici a unei biserici; ea aparţinea arhidiaconatului Satu Mare, din jurisdicţia episcopiei ardelene. Confirmarea existenţei sale vine dintr-un document din 1424, care pomeneşte şi hramul bisericii, Sfânta Fecioară . În testamentul său din 1524, Ioan Drágfi, jude al curiei regale, lasă parohiei din Beltiug 100 de florini şi un iugăr de pământ. Ulterior, înainte de bătălia de la Mohács, el completează acest testament cu prescripţii referitoare la ordinea serviciului divin celebrat în biserica din Beltiug .

Biserica romano-catolică de astăzi, de dimensiuni considerabile, are la origine un edificiu medieval în mare măsură transformat şi amplificat în jurul anului 1910 pe baza planurilor arhitectului Foerk Ernő . O bună parte din vechea navă a bisericii a fost demolată, pe locul ei fiind construită una nouă, orientată pe axa nord-sud, perpendiculară pe cea veche. Din fericire, despre aspectul bisericii medievale s-a păstrat un desen anterior anului 1866, care prezintă planul şi faţada sudică a acesteia . Acest desen trebuie întrebuinţat cu precauţie, deoarece prin 1730 la biserică s-au efectuat diverse lucrări (între care înlocuirea şarpantei), iar în 1862 a avut loc un incendiu; prin urmare, el ar putea conţine şi detalii ale unor perioade mai târzii .

Absida medievală, de dimensiuni mari, nu a fost demolată, ea fiind transformată în urma intervenţiilor arhitectului Foerk într-o capelă laterală din zona mediană de la est de navă. În pofida transformărilor, s-au păstrat câteva detalii şi profilaturi originale de la această componentă ridicată din cărămidă, pe un plan pentagonal, cu două travee . Soclul exterior perimetral este modern, confecţionat din plăci de piatră, iar cornişa de coronament provine, de asemenea, din secolul al XIX-lea. Pe desenul ce înfăţişează faţada de sud a edificiului, cornişa corpului bisericii nu prezintă forma actuală, ci probabil pe cea de sorginte medievală. Atât cât se poate discerne din desen, profilul ei se compune dintr-o scotie încadrată la partea inferioară de o baghetă, iar la cea superioară de un plan înclinat . Colţurile absidei şi partea mediană a laturii ei sudice sunt susţinute de contraforturi cu trei trepte, fără alte detalii, aspect ce corespunde cu cel de pe desen . Partea nordică este lipsită de elemente de sprijin, aici racordându-se un spaţiu adiacent, de plan pătrat, fără detalii medievale, care, fără îndoială, perpetuează dispoziţia spaţială a sacristiei originale.

Zidul sudic al absidei este străpuns de două ferestre, iar cel de sud-est şi est de câte o fereastră, toate fiind înalte, închise în arc frânt, cu ambrazură evazată, şi identice ca formă, dimensiune ori dispoziţie. Dintre aceste ferestre, doar cea amplasată în zona răsăriteană a laturii sudice păstrează funcţia originală, celelalte fiind ulterior înzidite . În interior, închiderea ferestrei de pe zidul estic păstrează decoraţia traforată intactă, nearticulată cu listel proeminent. Închiderea este divizată în trei câmpuri delimitate de margini drepte, fiecare decorat cu câte trei motive ale vezicii de peşte, identice ca formă însă variate ca aranjament . Acest decor traforat, sau eventual unul asemănător, a fost desenat şi de Schulcz Ferenc, cu ocazia vizitei pe teren făcută în compania lui Rómer Flóris şi Henszlmann Imre, în 1864 . Cu ocazia cercetărilor de parament din 2011, în interiorul absidei au apărut noi detalii medievale.

Astfel, în colţul nord-estic a devenit vizibilă nişa tabernacolului de odinioară, confecţionată din cărămidă, iar pe zidul de sud o nişă de şedere încheiată în arc turtit, de asemenea din cărămidă. Masa altarului, plasată în estul absidei, este acoperită cu un strat gros de tencuială, iar partea frontală şi cele două laterale au decoraţii neogotice. Aceasta poate fi de origine medievală, ca de altfel şi zidăria arcului de triumf, frânt, al cărui profil – cel puţin în parte – considerăm că provine din perioada transformărilor de la începutul secolului XX. Pe desen, toate muchiile arcului de triumf sunt teşite, această particularitate păstrându-se doar pe frontul estic . Este aproape sigur că absida a fost boltită în Evul Mediu, însă urme ale acestei bolţi nu se mai observă nici măcar în pod.

Datorită transformărilor, din nava bisericii s-a păstrat doar o parte din extremitatea ei apuseană . Despre celelalte părţi componente ale navei, informaţii ne sunt furnizate doar de desenul menţionat anterior. Această schiţă ne înfăţişează un spaţiu de plan dreptunghiular, mai lat decât absida cu câte două grosimi de zid . În exterior, corpul navei este sprijinit de contraforturi. În colţurile de apus se află câte un contrafort dispus oblic, iar în cele de răsărit contraforturile sunt perpendiculare pe zidurile longitudinale. În afară de acestea, latura sudică este articulată cu trei dintre aceste elemente şi au ca pandant, pe latura nordică, doar două, plasate pe aceleaşi linii cu cele sudice .

Contraforturile de mai sus, asemeni celor de la absidă, sunt articulate cu trei trepte, însă proporţiile lor diferă. Pe laturile frontale, distanţele dintre treptele superioare şi cele care urmează dedesubt sunt reduse. Detaliul constituie o trăsătură neobişnuită pentru contraforturile medievale; mai mult, cu toate că elementele de sprijin se înalţă la ferestre doar până în zona închiderii arcelor, ele par totuşi rezultatul unei intervenţii ulterioare.

Continuând, pare aproape sigur că partea superioară a navei a fost parţial demantelată, probabil cu ocazia construirii acoperişului, prin anii 1730, sau după incendiul din 1862. Totodată, este posibil să se fi efectuat atunci scurtarea contraforturilor, ceea ce a generat proporţiile mai puţin potrivite . Pe baza acestor observaţii, considerăm că nava a fost iniţial mai înaltă decât absida, iar cornişa sa superioară, figurată în desen, nu poate fi de origine medievală . Tot în desenul vechi, în partea răsăriteană a faţadei sudice a navei, în spaţiile dintre contraforturi, autorul desenului a marcat câte o fereastră în arc frânt, fără traforuri, cu ambrazura evazată şi asemănătoare cu cele de la absidă, dar considerabil mai înalte. În schimb, pe latura nordică nu au fost marcate ferestre ; la fel, nici între ultimele două contraforturi ale laturii sudice a navei. Lipsa unei ferestre de aici – nici în prezent nu este vizibilă urma vreunui gol – este explicat de planul bisericii.

În interiorul navei, puţin către răsărit de linia contrafortului din extremitatea estică a traveei în cauză, sunt vizibili doi stâlpi cu secţiune pătrată, care, evident, au susţinut o tribună vestică. Actualmente, accesul dinspre navă către turn se face printr-o uşă în arc frânt, cu ambrazura evazată, care probabil păstrează în oarecare măsură forma medievală . Pe faţa interioară a zidului vestic a navei de odinioară, la nivelul tribunei, în ax se vede o fereastră înzidită, de dimensiuni mari, cu ambrazura evazată şi închidere în arc frânt. Nu putem stabili însă funcţia acelei părţi din acest zid, căreia îi este adosat turnul în exterior .

Turnul bisericii este de origine medievală, însă aspectul său exterior a fost parţial alterat . La parter are un plan pătrat, dar deja deasupra închiderilor ferestrelor situate la cel mai jos nivel, se trece la plan octogonal. În zona octogonală, care se îngustează treptat, se identifică trei delimitări orizontale: una inferioară, ce apare doar ca o retragere minimă a suprafeţei zidului, alta mediană, delimitată de o cornişă subţire şi alta superioară, în care turnul este încins cu o cornişă lată. Sub coiful a cărui formă trădează construirea sa certă în epoca modernă, apare o cornişă de coronament. Profilul cu baghete al celor trei cornişe diferă, însă formele lor nu pot fi descifrate cu precizie pe desen . Pe trei nivele ale turnului sunt marcate ferestre, anume: la nivelul cel mai de jos (de plan pătrat), apoi dedesubtul şi deasupra cornişei subţiri de pe corpul octogonal.

În timp ce în primele două situaţii menţionate se poate vedea câte o fereastră, în registrul următor, pus în evidenţă prin delimitarea cu cele două cornişe, toate cele trei laturi vizibile ale turnului sunt articulate cu ferestre. Aspectul actual al turnului prezintă clar amplasarea ferestrelor pe laturile care nu se văd în desen. Fiecare din cele trei laturi ale nivelului de plan pătrat este străpuns de câte o fereastră, deasupra acestora se află de asemenea ferestre dispuse în ax. La primul nivel cu ziduri diagonale încă nu avem deschideri, dar la nivelul superior fiecare latură este ritmată cu câte o deschidere. Conform desenului, toate ferestrele au fost aproximativ de aceeaşi formă şi dimensiune. Datorită formei lor, este neîndoielnic că acestea sunt de origine medievală: de pe pervazul în plan înclinatpornesc ambrazuri profilate, închise în arc frânt.

Colţurile de vest ale turnului sunt sprijinite de câte un contrafort amplasat oblic, articulat cu trei trepte, cu proporţii  asemănătoare celor de la navă. Treimea lor superioară corespunde, în principiu, corpului octogonal al turnului, însă tocmai datorită acestei joncţiuni dintre contraforturi şi turn, aici colţurile turnului sunt încă pătrate. Forma octogonală apare doar la nivelul superior al contraforturilor, ca o continuare a acestora, trecerea de la planul pătrat la cel octogonal rezolvându-se cu ajutorul unor elemente piramidale.

Intrarea actuală de vest a turnului este simplă, şi este exclusă posibilitatea ca ea să fie de origine medievală . La parterul turnului, deasupra uşii care conduce în navă, se află un scut heraldic triunghiular curbat la bază, din piatră, cu suprafaţa uşor arcuită. Cu ocazia lucrărilor din 2011 au fost îndepărtate straturile ulterioare de culoare de pe scut şi zona adiacentă. Pe cel mai timpuriu strat de culoare identificat pe scut se descifrează o „figură” fragmentară, compusă din linii purpurii, iar pe porţiunea de zid înconjurătoare o cunună de lauri(?) care încinge scutul, dedesubtul căruia se vede o filacteră decorată cu un vrej foliat.

În legătură cu biserica, s-au păstrat schiţele a două portaluri, a căror interpretare este problematică. Schulcz a desenat, lângă decorul traforat deja amintit, o intrare în arc frânt, încoronată cu o cornişă crenelată de factură renascentistă, schiţând totodată şi profilul simplu, cu baghete, al acesteia . Portalul este amintit şi de Henszlmann, care spune – din păcate fără a preciza locul exact – că este originală deasupra intrării principale friza compusă din două arcuri frânte complete şi două jumătăţi de arc.

Desenul prezintă portalul ca un decroş, sau mai degrabă ca o construcţie independentă, datorită unor detalii adiacente, care ar putea fi interpretate ca porţiuni joase de zid, ce se racordează lateral portalului. Ea este sugerată şi de coronamentul său, greu de imaginat ca fiind legat de suprafaţa unui zid. În clădirea bisericii medievale, niciunde nu poate fi încadrată o asemenea componentă . Este plauzibil ca aceasta să fi fost mai degrabă intrarea cu aspect de turn, provenind nu mai devreme de secolul al XVI-lea, al zidului scund, care înconjoară şi acum biserica în zona de est şi sud .

Aspectul celuilalt portal apare într-o fotografie de arhivă, datată pe baza unui afiş vizibil pe poartă prin anii 1940, după aplicarea Dictatului de la Viena . Ancadramentul în arc frânt, cu soclul neprofilat din care porneşte ambrazura articulată cu trei colonete masive, este într-adevăr compus din elemente cu caracter medieval, dar toate acestea se încadrează mai bine rezolvărilor etapei de construcţie Foerk. Actualmente, biserica nu posedă un asemenea ancadrament. În cazul în care locaţia scrisă pe verso-ul fotografiei este corectă, el pare mai degrabă să fie accesul vestic al turnului, executat la începutul secolului XX, şi transformat din motive necunoscute după anii 1940.

Nu se poate stabili fără cercetare de parament caracterul unitar al edificiului medieval, păstrat parţial şi cunoscut doar din desene. Asemănarea detaliilor sanctuarului şi ale navei (ferestre, contraforturi) poate sugera aceeaşi perioadă cronologică, însă ridicarea turnului ar fi putut fi efectuată fără probleme într-o perioadă diferită, etapă indicată de cornişa sa vizibilă în pod şi de fereastra înzidită a zidului vestic al navei. Proporţiile aranjamentului spaţial şi rezolvările de detaliu ale navei şi absidei nu pot fi datate mai devreme de secolul al XIV-lea, şi nu pare verosimil ca preotul Andrei, menţionat la dijma papală din 1333, să fi slujit în această biserică. Singurul element medieval al bisericii, care poate fi datat relativ corect, este motivul traforat de la închiderea ferestrei zidului estic al absidei.

Aceste muluri, în forma vezicii de peşte, însă fără listel proeminent, sunt cunoscute în arhitectura maghiară din jurul anului 1500 . În legătură cu biserica din Beltiug merită să fie menţionate două analogii apropiate. În nava bisericii reformate din Tăşnad se află motive traforate foarte asemănătoare, iar pe fereastra ei dinspre est – aici însă cu listel proeminent – apare aceeaşi compoziţie cu trei vezici de peşte, grupate laolaltă, ca la Beltiug. Cu toate că pe una din consolele absidei din Tăşnad se poate citi anul 1476, mulurile traforate ale sanctuarului diferă considerabil faţă de cele ale navei, al căror principiu compoziţional aparţine, fără echivoc, unei perioade mai târzii. Traforuri realizate pe baza acestor principii apar şi la biserica Sfântul Gheorghe din Nyírbátor (Ungaria), printre altele în zona de închidere a ferestrei de deasupra portalului vestic, unde avem acelaşi grupaj de trei motive fără listel proeminent, la fel ca şi la Beltiug. Această din urmă biserică a fost construită aproximativ în perioada 1494-1511.

Datarea traforului conservat la Beltiug nu poate fi folosită fără reticenţe la datarea absidei, deoarece acesta putea fi instalat chiar şi ulterior într-o fereastră mai timpurie. Dar, el stă mărturie pentru executarea unor lucrări de amploare la biserică în jurul anilor 1500: De asemenea, nu poate fi exclusă, tot în această perioadă, ridicarea, pe locul unei biserici mai vechi, a edificiului – mai puţin a turnului – reprezentat în desen şi păstrat parţial. Întrucât la acel moment pare că aşezarea era în întregime în posesia familiei Drágfi, constructorul trebuie să fi fost voievodul transilvănean Bartolomeu Drágfi (1447-1501), sau fiul său Ioan, jude al curiei regale (†1526), care a lăsat parohiei din Beltiug două moşteniri de valoare . Dimensiunea bisericii de odinioară, precum şi calitatea traforurilor păstrate indică, de altfel, un comanditar tot din rândurile aristocraţiei. Dispariţia unei bune părţi din acest lăcaş medieval este o pierdere importantă, deoarece, la vremea sa, el trebuie să fi fost un exemplu reprezentativ pentru arhitectura religioasă din regiune.