Jánk (Jánkmajtis, Ungaria), biserica romano-catolică

Prima atestare documentară a localităţii situate în Câmpia Someşului datează din secolul al XIII-lea, iar pentru veacul următor deţinem deja o serie întreagă de izvoare interesante privitoare la istoricul acesteia. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, Jánk este menţionat ca târg (oppidum) şi punct de vamă. Biserica din localitate, dedicată Sf. Martin, apare la rândul ei în două acte medievale datate în 1433, respectiv în 1448. Ulterior, într-o evaluare domenială întocmită în 1500, biserica figurează drept o clădire zidită, fără turn, înconjurată de un cimitir.

Biserica, de dimensiuni semnificative, şi-a păstrat în ansamblu înfăţişarea medievală.  Edificiul se compune dintr-o navă dreptunghiulară, urmată spre est de un cor decroşat (mai îngust cu câte o grosime de zid decât nava), format din două travee, încheiat cu cinci laturi ale unui octogon. În vecinătatea nordică a corului se situează o sacristie acoperită cu o boltă semicilindrică. Zidul răsăritean al sacristiei se racordează la colţul nord-estic al corului, iar cel vestic la colţul nord-estic al navei. Conform evaluării domeniale din 1500 biserica nu avea turn zidit, iar la faţa locului nu găsim urme care ar sugera contrariul.

Nu putem stabili exact, în acest stadiu al cercetării, materialul de construcţie al clădirii din cauza straturilor de tencuială şi var care acoperă zidurile şi al lipsei investigaţiilor de parament, însă, cu cea mai mare probabilitate, biserica este din cărămidă, cu excepţia elementelor arhitectonice, cioplite din piatră. Colţurile navei şi ale corului sunt sprijinite de contraforturi identice, cu două trepte, care – cu o singură excepţie – sunt amplasate oblic. Câte un contrafort, identic ca formă cu cele descrise, dar perpendicular pe zidul bisericii este amplasat pe mijlocul faţadei sudice a corului, respectiv uşor spre răsărit de axul faţadei nordice a navei.  Treapta şi partea superioară a contraforturilor prezintă copertine moderne, turnate din beton. Un soclu uniform, confecţionat tot din beton înconjoară baza întregii clădiri.  Cornişa actuală, bogat profilată, datează din epoca modernă. Nu cunoaştem forma cornişei medievale.

Faţada vestică a bisericii este străpunsă în ax de un portal încheiat în arc frânt şi o fereastră mică amplasată deasupra acestuia. Ancadramentului porţii este profilat cu o scotie între două planuri înclinate, urmată, spre golul uşii, de un profil tip pară, o cavetă combinată cu o baghetă şi un listel cu planul înclinat. Profilurile pornesc de pe suprafaţa înclinată superioară a soclului treptat. Ancadramentul patrulob al ferestrei de deasupra porţii avea iniţial, probabil, o profilatură mai simplă. 

Faţada sudică este ritmară de două ferestre înalte, încheiate în arc frânt, care flanchează poarta sudică, actualmente înzidită. Ferestrele bipartite, cu ambrazura evazată sunt decorate în partea superioară cu muluri simple, profilate parţial cu listeluri proeminente.  Ancadramentul porţii se încheie în arc frânt, turtit. Forma soclului este identică cu soclul porţii vestice. Profilatura ancadramentului se compune din următoarele elemente, înşirate dinspre exterior spre golul de odinioară al deschiderii: scotie încadrată de listeluri, baghetă, scotie încadrată de listeluri, profil tip pară şi pornirea unei scotii, ulterior acoperită parţial. Faţada nordică a bisericii este ritmată doar de contrafortul mai sus menţionat.

Corul este luminat de trei ferestre (una pe latura sud-estică, două pe latura sudică) identice ca formă, dimensiuni şi dispoziţie cu ferestrele navei. Remarcăm doar profilatura mai complexă – cu listeluri proeminente – a mulurilor ferestrelor din cor, deşi deschiderea dinspre răsărit a faţadei sudice a corului este identică cu prima fereastră (dinspre vest) a navei. Peretele estic al corului este străpuns de o fereastră circulară cu mulura polilobă, profilată cu listeluri proeminente, asemănătoare deschiderii de pe faţada vestică.

În navă nu s-au păstrat alte detalii medievale decât ferestrele descrise.  Arcul de triumf are închiderea ogivală. Stâlpii acestuia sunt neprofilaţi până la cota naşterii arcului, care este introdus de imposte piramidale. Profilatura arcului se compune dintr-un profil de tip pară flancat de câte o scotie încadrată de listeluri. Uşa sacristiei, amenajată în partea vestică a peretelui nordic al corului prezintă un ancadrament de piatră cu muchiile teşite, încheiat în arc frânt. În peretele sudic, sub stratul de var şi tencuială actual mai există şi în zilele noastre nişa de şedere gotică cunoscută din reprezentările mai vechi.

Corul înalt, cu proporţii zvelte, este acoperit cu o boltă în plasă, reprezentând una dintre cele mai simple variante ale genului. Ogivele profilate cu câte două cavete se desprind prin arcuire din muchiile teşite ale celor opt consolelor prelungi, cu secţiunea octogonală, care se sprijină la rândul lor pe console piramidale mici, aplatizate, neprofilate, decorate cu scuturi heraldice. Nodurile reţelei de nervuri sunt decorate cu scuturi heraldice cu vârf ascuţit la bază, iar cheia bolţii din traveea estică cu un scut mai mare, rotunjit în partea inferioară. Pe suprafaţa văruită a scuturilor nu se pot descifra blazoane. În traveea vestică, cheia bolţii este străpunsă în mijloc cu un cerc.

Pe peretele nord-estic al corului remarcăm un mic tabernacol. Ancadramentul dreptunghiular, cioplit din piatră al nişei se sprijină pe o consolă proeminentă, neprofilată. Profilatura cadrului, compusă dintr-o cavetă şi o baghetă încadrate de listeluri, se intersectează în colţurile superioare. Acesta este încununat cu o lunetă delimitată de un arc în acoladă, decorată pe colţuri cu fiale, respectiv cu un fleuron în vârf. Suprafaţa lunetei este împodobită cu o mulură trilobată, profilată cu listeluri proeminente.

În măsura în care se poate stabili fără cercetări arheologice şi de parament, credem că biserica este o construcţie unitară, dar, fireşte, nu putem exclude posibilitatea refolosirii unor fragmente din clădiri mai timpurii. Majoritatea detaliilor plastice se încadrează în aceeaşi perioadă cronologică. Nu pare probabil ca ogivele profilate cu câte două cavete să fi apărut la Jánk înainte de mijlocul veacului al XV-lea, acest tip de nervură devenind o formă foarte răspândită în morfologia arhitecturii Regatul Ungar doar spre cumpăna secolelor XV-XVI. Bolta în plasă a corului indică aceeaşi datare. Pe teritoriul regatului acest tip de boltă a apărut în anii 1430, în turnul porţii răsăritene a cetăţii de la Bratislava (Slovacia), răspândindu-se însă în regiunile noastre doar spre ultima treime-ultimul sfert al veacului al XV-lea. Această soluţie de boltire era larg utilizată încă şi în prima treime a secolului al XVI-lea.  Bolta corului de la Jánk a fost construită aşadar cel mai probabil în ultimele decenii ale veacului al XV-lea sau primele decenii ale secolului următor. Datarea arcului de triumf se încadrează în cronologia sugerată, de vreme ce profilatura întâlnită la Jánk este semnalată începând cu anii 1480 în mai multe cazuri autohtone.  Stabilirea unei datări mai precise în cadrul acestui interval de cca.

cinci decenii constituie deocamdată o sarcină foarte dificilă. Intersectarea profilaturii tabernacolului, sau mulura lipsită de listel proeminent a ferestrei dinspre răsărit a navei are analogii în zonă datate începând cu anii 1480 (vezi: Szamosbecs (Ungaria), biserica reformată), însă aceste soluţii s-au practicat, cu certitudine, până la dispariţia goticului. Mulurile celorlalte ferestre şi profilatura portalurilor ar putea data şi din perioada precedentă, fără a contesta însă cronologia propusă. Toate acestea dovedesc – dacă admitem că biserica este o construcţie unitară – că nu putem identifica biserica actuală cu lăcaşul menţionat în cele două documente din prima jumătate a secolului al XV-lea.

În perioada sugerată pentru construcţia bisericii târgul era în proporţie egală în posesia familiei Várdai, respectiv a capitlului de la Oradea.  Evaluarea domenială din 1500, care menţiona printre bunurile enumerate şi biserica, a fost întocmită pentru Judit Várdai, fiica lui Ladislau. Nu putem identifica deocamdată patronii construcţiei, dar presupunem că scuturile heraldice de pe bolta corului erau decorate cu blazoanele acestora. Numărul mare al scuturilor (18) sugerează totuşi o situaţie mai complexă decât ceea ce s-ar putea deduce din analiza proprietarilor domeniului. Ne-am putea închipui cu uşurinţă că alături de posesori şi unii locuitori ai târgului au contribuit la construcţia bisericii. Desigur nu e exclus ca o parte a scuturilor heraldice să fi fost lăsate goale de la bun început, fiind vorba de o modă a vremii, când aceste motive serveau şi scopuri pur decorative.