Biserica reformată din Kölcse

Localitatea situată în Câmpia Tisei (Szatmári Erdőhát) este cuprinsă între râul Túr şi un afluent al acestuia. În epoca medievală Kölcse era centrul unei mici regiuni şi punct de vamă.  Biserica din localitate este menţionată pentru prima dată în conscripţia papală din 1332. Aceasta era subordonată arhidiaconatului Ugocei şi, implicit, episcopiei Transilvaniei. În fruntea bisericii se afla la vremea respectivă parohul Toma.  Astfel deducem că în prima jumătate a secolului al XIV-lea exista deja o biserică în sat.

Comuna Kölcse şi numele familiei Kölcsey sunt strâns legate, deoarece până în 1830 satul era moşia familiei Kölcsey. Familia menţionată este una dintre familiile strămoşeşti ale comitatului Sătmar, care are originea în neamul Szente-Mágócs şi sunt din acelaşi trib cu familia Kende. Strămoşul familiei era comesul Kölcse, care trăia înainte de 1181. El a ctitorit mănăstirea Cégény, aflată lângă râul Someş, pentru care era fondator şi mult timp patron. Familiile Kölcsey şi Kende au construit aproape sigur împreună biserica din Kölcse. Despărţirea familiilor Kölcsey şi Kende din neamul strămoşesc s-a produs în secolul 14., împărţirea averilor comune având loc în 1315. În perioada următoare familia a reuşit să crească în influenţă în comitatul Sătmar, membrii familiei au avut, mulţi funcţii în administraţia comitatului – de la preşedinte de şedinţă la funcţii mai înalte. Cel mai renumit membru al familiei provine însă dintr-o ramură mai săracă – un intelectual şi poet de referinţă al primei jumătăţi a secolului 19., Ferenc Kölcsey.

Biserica de azi este construită într-o singură fază. Între nava de formă dreptunghiulară şi corul încheiat cu trei laturi ale unui octogon se află un arc triumfal. Colţurile corului sunt întărite de contraforturi în trepte, dispuse oblic, iar în axa peretelui sudic al corului găsim un contrafort cu direcţie perpendiculară. Poarta sudică a navei are închidere în arc frânt şi este bogat decorată. Pe peretele sudic al bisericii se află patru ferestre ogivale. Spaţiul interiorului bisericii era separat în epoca medievală de un arc triumfal.

În fostele biserici catolice devenite reformate, conform liturghiei noi, numeroase elemente de construcţie au devenit inutile sau deranjante. De obicei sunt demolate arcurile triumfale ce împărţiseră spaţiile interioare – aşa se întâmplă şi aici, sunt desfiinţate sacristiile devenite inutile şi sunt zidite nişele de tabernacol, deseori fiind cioplite părţile care ies în afara suprafeţei peretelui. Şi biserica din Kölcse a avut cândva, alipită la peretele nordic, o sacristie, uşa acesteia cu ancadrament de piatră se poate vedea şi astăzi dinspre interiorul bisericii. Nişele de tabernacol, bogat ornate cu sculpturi de piatră, sunt obiecte de artă valoroase şi atracţii frumoase, păstrate chiar şi fără rol în bisericile reformate. În vremea catolicilor în aceste nişe amplasate pe peretele nordic al corului, denumite şi pastoforiu, au fost păstrate obiectele împărtăşaniei. Importanţa lor deosebită a fost reflectată şi prin formele lor, sculpturile reluând formele unor construcţii. Un astfel de tabernacol păstrat în stare bună se poate vedea în biserica din Kölcse. Obiectul pretenţios executat a supravieţuit vicisitudinile secolelor şi ne arată până astăzi frumuseţea de odinioară a acestor nişe. Merită menţionat şi vizitat şi tabernacolul găsit pe peretele exterior, nordic al corului, scos la suprafaţă prin cercetări şi conservat spre vizitare in situ. În corul  bisericii din Kölcse găsim şi o sedilie, locul de şedere în timpul slujbelor pentru preoţii care au participat la liturghie.

În cor, pietrele de pornire din colţuri, decorate cu câte un scut heraldic, ne indică în mod clar existenţa de odinioară a unei bolţi în plasă. Această boltire s-a prăbuşit dintr-un motiv necunoscut, păstrându-se doar consolele de pornire a nervurilor în colţurile pereţilor. Numărul şi direcţia acestor nervuri vizibile la porniri pot crea o imagine aproximativă despre tipul bolţii ce a acoperit corul original. Numărul de două, respectiv trei nervuri vizibile pe porniri şi traiectoria fragmentelor de ogive sugerează că spaţiul corului a fost acoperit cu o formă de boltire numită boltă în plasă, reprezentând una dintre cele mai simple două variantele ale genului. Aceste două tipuri, caracterizate prin alăturarea formelor romboide în structură, a apărut în a doua jumătate a secolului XIV. Acest tip de boltiri se regăseşte în regiune la Vámosoroszi şi la Jánkmajtis. Nu putem exclude cu siguranţă nici versiunea existenţei unei structuri mai complexe, ca cea din Nagyszekeres. Pe baza pornirilor structural asemănătoare de acolo, cu ajutorul fragmentelor de nervuri descoperite s-a putut reconstitui o formă de boltire mai complexă, numită boltă stelată.

Seamănă atât de mult cu cea din Vámosoroszi, că putem fi siguri că şi aceasta e opera lui Gábor Vasvári Ódor. Ornamentele buclate ale chenarului de pe balustrada galeriei seamănă cu cele din Vámosoroszi, motiv pentru care considerăm că şi acest obiect de artă este opera meşterului tâmplar Gábor Vasvári Ódor. Enoriaşii din Kölcse au cumpărat în 1905 o orgă, dar pentru amplasarea acesteia a fost nevoie de transformarea galeriei. Acest tip de tavan din lemn este numit, din cauza părţii mijlocie mai proeminente, tavan „cu coşciug”. Pe coşciug întotdeauna se găsesc inscripţii, iar în interior, conform tradiţiei, sunt aşezate comorile, cărţile ecleziei.

Pe steagul din tablă ce închide coiful turnului putem citi anul 1925, ce se referă cu siguranţă la anul renovării turnului. Deasupra lui se găseşte steaua tipică pentru parohiile reformate. Aceste stele amplasate pe turnurile bisericilor reformate ghidează oamenii ca steaua urmărită de cei trei crai de la răsărit pentru a-L găsi pe Isus. Steaua, conform tradiţiei reformate simbolizează şi gloria Dumnezeului. Această tradiţie se regăseşte şi în felul în care se salută reformaţii „Binecuvântare şi pace!”, la care se răspunde „Slavă lui Dumnezeu”

Construcţiile cele mai emblematice ale zonei Tisei superioare sunt, indiscutabil, clopotniţele de lemn. Deşi exemplarul cel mai vechi (şi cel mai mare totodată), cel din Nyírbátor, a fost construit în jurul anului 1640, fiecare astfel de construcţie dovedeşte dăinuirea tradiţiei. O piesă de patrimoniu excepţională a arhitecturii de lemn din această zonă este biserica de lemn din Tákos. Stilul gotic se poate surprinde prin apariţia celor patru turnuleţe pe colţuri şi a galeriei de unde se putea veghea apariţia inamicilor. Aceste turnuri sunt opere a unor dulgheri locali simpli, nu a unor meşteri şcoliţi.