Biserica greco-catolică din Csegöld

Localitatea Csegöld este situată în zona de câmpie a râului Someş. Prima sa menţiune cunoscută se leagă de parohia catolică care se funcţiona aici, şi pe care, în prima jumătate a veacului al XIV-lea, o găsim arondată arhidiaconatului Ugocsa al episcopiei din Transilvania. Registrul de dijme papale i-a înregistrat atunci, în ani diferiţi, pe preoţii Abraham (1332) şi Toma (1334). Aşadar, se poate spune că în primele decenii ale secolului al XIV-lea, acest sat avea deja un lăcaş de cult . Însă, nu ni s-au transmis alte documente medievale despre biserică şi hramul său. Se ştie doar că mai târziu a devenit reformată, iar în anul 1780 greco-catolică . Două inscripţii care ar fi conţinut date de construcţie, din păcate, astăzi nu se pot vedea şi studia. Potrivit unor relatări vechi, în anii ʼ60 ai secolului al XIX-lea, la biserică mai era încă lizibilă o inscripţie, conform căreia edificiul ar fi fost construit în anul 1448 . O altă inscripţie, cu anul 1467, ar fi fost incizată pe o cărămidă din zidul estic al sanctuarului, în 1923.

Biserica medievală poate fi cunoscută în oarecare măsură cu ajutorul elementelor de construcţie rămase intacte, şi cu cel al documentelor din secolul al XIX-lea şi de la începutul secolul XX . Partea estică a sanctuarului poligonal, cândva cu două travee, există şi astăzi, iar despre traveea vestică, demolată în anul 1867, avem la dispoziţie schiţe realizate de Schulcz Ferenc în 1864 . Paramentul netencuit al sanctuarului ne arată clar că zidurile i-au fost realizate din cărămidă. Cărămizile apar într-o dispunere regulată, mai ales sub şi deasupra ferestrelor, alternându-se laturile mai lungi cu cele scurte. În cea mai mare parte se observă că latura mai scurtă a fost arsă mai puternic, iar în câteva locuri se văd şi urmele unui smalţ verde închis. Aparatul, păstrat intact într-o proporţie apreciabilă, mai conţine şi alte motive decorative geometrice rezultate din alterarea cărămizilor de mărimi şi culori diferite. Aranjarea cu accente decorative a cărămizilor, ne arată că faţadele au fost concepute ca să fie lăsate fără tencuială, aparente.

Astăzi soclul bisericii este format dintr-un brâu de beton, iar cu imaginea lui medievală ne-a rămas doar o singură fotografie (realizată dinspre sud), care ne arată un soclu din rânduri de cărămizi şi eventual o cornişă profilată . Însă, despre cornişa medievală nu avem date, cea actuală fiind realizată în epoca modernă. Doar putem presupune că a fost confecţionată din cărămizi obişnuite sau cu formă specială. Colţurile sanctuarului au primit contraforturi cu o singură retragere. Cel de la mijlocul peretelui de nordic este astăzi în sacristie, iar cel de la sud a fost lipit, ulterior, zidului estic al navei. După o schiţă a lui Schulcz cornişa contraforturilor aveau lăcrimare formate din cărămizi dispuse oblic . După mărturia elementelor rămase intacte până astăzi, ancadramentul ferestrelor medievale din sanctuar au fost realizate tot din cărămidă. În starea lor originală erau două ferestre ogivale cu ambrazură pe zidul de sud, şi câte una pe laturile de sud-est, est şi nord-est.

Aceste ferestre au fost îngustate după 1864, cel târziu după modificările efectuate în 1897, dar contururile medievale sunt şi astăzi vizibile în paramentul din jurul ferestrelor. În cazul ferestrelor de pe laturile de sud şi sud-est, se văd şi arcurile frânte realizat din rânduri de cărămizi cu nuanţe deschise şi mai închise, după felul celor observate în alte locuri din aparat. Pe desenul lui Schulcz, ferestrele sunt înguste şi mici, par a fi nişte ambrazuri, dar dimensiunile lor ne trimit mai mult spre supoziţia că au fost cândva bipartite, iar în partea superioară dotate cu traforuri (în acest sens, vezi ferestrele navei) . Nu se ştie însă ce destinaţie şi vechime au avut micile forme dreptunghiulare şi triunghiulare aşezate în stânga şi în dreapta ferestrelor, conturate din cărămidă, cam la înălţimea închiderilor.

În interiorul absidei se mai găseşte bolta medievală, dar într-o formă transformată. Din cele patru unghiuri ale închiderii pentagonale, ogivele pornesc cu nervuri profilate cu una sau două perechi de scotii; cele din colţul estic cresc din scuturi (în partea superioară cu forme convexe) având muchiile teşite. Suprafaţa scuturilor este netedă, şi doar în epoca modernă au fost pictate cu motive decorative. Nervurile se intersectează la cheia de boltă, după care se continuă spre partea estică a arcului de triumf, aproape de închiderea acestuia. Pe cheia de boltă vedem acelaşi scut întâlnit la naşterea bolţii, cu decoraţie modernă, de data aceasta conţinând un relief sculptat cu motive vegetale: o ramură cu frunze din care apare o cruce latină. Din cele două planuri desenate de Schulcz, rezultă că acelaşi tip de boltă exista şi în traveea vestică a altarului.

După dărâmarea traveii vestice, în 1867, şi partea rămasă intactă a bolţii a fost transformată: intradosurile vestice au fost legate de arcul de triumf nou, aşa încât acestea acoperă acum, în mare parte, profilul nervurilor orientate spre arc (mai ales în ultima secţiune). Nu este exclus însă ca bolta să fi fost transformată deja din Evul Mediu, pentru că planul bolţii originale pare atipic în comparaţie cu bolţile medievale astăzi cunoscute . Dacă însă adăugăm câteva segmente cu nervuri, recunoaştem o boltă în reţea foarte frecventă nu numai în mijlocul Europei, dar şi în părţile nord-estice ale regatului maghiar (vezi biserica romano-catolică din Jánk sau biserica reformată din Vámosoroszi) . Dacă presupunerea este corectă, atunci la bolta medievală nu au fost dărâmate sau ciuntite numai câteva segmente cu nervuri, dar a fost reconstruit şi intradosul. Nervurile care se văd şi astăzi în mod clar se adaptează formelor bolţii actuale.

În interiorul altarului, pe zidul sudic, avem şi alte elemente de sorginte medievală: o nişă de şedere cu arcul turtit, în partea superioară având profil cu muchie teşită. Înălţimea băncii abia se ridică cu puţin peste actualul nivel de călcare, ceea ce trădează o depunere masivă în interior, faţă de nivelul in iniţial. La est de nişa de şedere se văd alte două nişe din cărămidă, una mai mică şi alta mare, cu acoperişurile în două ape.

Corpul bisericii, compus dintr-o navă centrală şi două colaterale, este rezultatul renovărilor din secolele XIX-XX. După transformările din 1867, care au inclus dărâmarea sacristiei şi a bolţii din partea vestică a sanctuarului a fost prelungită spre est cu grosimea unui zid. Tot atunci, navei i-au fost modificate şi deschiderile de ferestre şi uşi. Între 1929 şi 1931, la părţile de nord şi sud ale aceluiaşi compartiment a fost adăugată câte o colaterală cu tribună . Pentru informaţiile despre starea medievală a navei apelăm din nou la desenele lui Schulcz . Desenul faţadei de vest arată că zidul de aici, cât şi cel al turnului, avea aparat decorativ format din cărămizi, probabil asemănător cu cel rămas intact la absidă . Nava medievală nu avea contraforturi pe laterale şi a fost probabil tăvănită.

Presupunerea ar fi argumentată şi de faptul că, în 1864, nu s-au găsit urme care să indice existenţa unor bolţi . În schimb, nava a avut o pereche de contraforturi în colţurile vestice, pereche ce a rămas în picioare până la modificările din 1930; cu câte o singură retragere, ambele erau dotate cu soclu înalt şi cu plan rotund, neobişnuit în Evul Mediu. O formă relativ asemănătoare găsim în colţurile vestice ale bisericii apropiate din Beregszász (Берегове), ridicată în primul pătrar al secolului al XVI-lea şi transformată în stil romantic în secolul XIX-lea. Totuşi, chiar şi cu o astfel de analogie, originea medievală a soluţiei din Csegöld este destul de incertă , deoarece, în împrejurimi avem mai multe exemple de secol XIX cu forme mult mai apropiate de Csegöld.

Nava are deschideri doar pe partea sudică. Central este poziţionat un portal, probabil modern, cu deschiderea în arc turtit, în stânga şi în dreapta cu câte o fereastră închisă cu arc frânt, bipartită, şi cu traforuri . Un trafor i-a fost desenat de Schulcz, iar un detaliu al acesteia îl regăsim şi în însemnările de călătorie ale lui Flóris Rómer . Din păcate, amplasamentele lor nu au fost indicate. În releveul lui Schulcz, cu faţadele sudice, ferestrele absidei sunt înguste ca nişte ambrazuri, iar cele de pe navă prezintă traforuri similare cu cele din desenul detaliat. Ambele desene arată o fereastră bipartită, cu arcuri semicirculare; deasupra acestora, în schiţa lui Schulcz, vedem traforuri care se pot considera arcuri frânte . În desenul lui Rómer avem şi o notă prin care autorul precizează: Maßwerk peste tot din cărămidă. Dacă ea se referă la traforuri şi nu la ambrazură, atunci poate însemna că la Csegöld traforurile au fost făcute din cărămizi cu formă specială. 

Turnul de vest are planul pătrat. Forma lui actuală nu expune elemente medievale, dar desenul lui Schulcz ne arată că trebuie totuşi datat odată cu restul bisericii. De motivul decorativ al cărămizilor din aparat am pomenit mai sus, iar portalul de vest avea, aproape cu certitudine, deschiderea în arc frânt confecţionată din cărămizi, într-un fel asemănător cu ferestrele medievale din absidă. Deasupra lui vedem o fereastră romanică cu închidere în două ape, care se repetă la nivelul superior. Pe latura de vest a turnului, la primele două etaje, care în desen par despărţite de brâuri din cărămizi în zig-zag, paramentul este de cărămidă . Contraforturile care suportă colţurile vestice a turnului (iniţial, cu o singură retragere) sunt incontestabil medievale, însă părţile inferioare proeminente par mai mult rezultatul unei modificări mai târzii.

În orice caz, ele apar deja astfel în 1864. Forma medievală a închiderii superioare a turnului nu se cunoaşte. În schiţele lui Schulcz, cu faţadele bisericii, turnul are un coif piramidal de factură barocă; pe desenul finit, coiful este deja înalt, cu vârful octogonal, încadrat de patru turnuleţe pe colţuri şi doar cu un bulb modest . Din notiţele lui Rómer reiese tot această formă din urmă. Din rândurile lui însă, se înţelege că descrierea respectivă a fost făcută după desenele lui Schulcz . La Schulcz, metoda de lucru a fost probabil aceea pe care o cunoaştem detaliat de la profesorul lui din Viena, Friedrich Schmidt, în cazul Hunedoarei . Din aceste considerente se poate presupune că în desenul finit, pentru scopul unei publicaţii comune cu Rómer, el a prezentat detalii ideale, care puteau fi concepute şi ca propuneri de restaurare .

La datarea bisericii, cele două inscripţii pomenite la început – astăzi inexistente, ne ajută cu prea puţin. Despre cea având anul 1448 nu ştim dacă se referea la o parte a clădirii, la o construcţie nouă sau doar la o modificare. Cea de-a doua inscripţie, care putea să apară şi odată cu zidăria, dar şi mai târziu, a fost, după considerente formale, de origine medievală , dovedind că sanctuarul, într-o formă sau alta, a fost în picioare cel târziu în jurul anului 1467. Dar, închiderea poligonală arată că sanctuarul nu putea fi construit mai devreme de perioada de răscruce dintre secolele XIII şi XIV. Nu putem data exact nici paramentul decorativ cu asize incluzând cărămidă smălţuită, dar ţinând cont de prezenţa lui în zonă (biserica catolică din Baktalórántháza, biserica reformată din Szamostatárfalva şi cea din Csenger) el ar putea proveni din a doua parte a secolului al XIII-lea ori din ultimul pătrar al secolului următor . Nu se poate exclude nici folosirea sistemului mai târziu, în secolul al XV-lea, sau chiar la începutul secolului al XVI-lea, dar în această regiune el nu se întâlneşte la bisericile gotice târzii.

Pe de altă parte, în datarea absidei din Csegöld, ferestrele ogivale au un rol important. Mărimea lor şi folosirea traforurilor indică o datare mai târzie; la Csenger, formele şi dimensiunile sunt mai mult romanice. Pe baza acestor considerente, datarea absidei, cel puţin a zidurilor acesteia, poate fi dusă spre a doua parte a secolului XIV-lea, deşi nu ar fi de exclus apartenenţa la edificiul atestat indirect la dijmele papale. Această atribuire cronologică rămâne în picioare şi dacă alte detalii stilistice, precum cele de la bolta absidei, pledează pentru o perioadă mai târzie. Tipul nervurilor cu două profile concave s-a generalizat la bisericile săteşti la sfârşitul secolului al XV-lea, începutul secolului al XVI-lea. Atunci se datează şi planul presupus al bolţilor, în pofida faptului că apariţia acestui gen, în arhitectura regatului maghiar, este aproximată în jurul lui 1430 . În sanctuarul din Csegöld, construit mai devreme, această boltă putea fi realizată în jurul anului 1500.

Pentru datarea formelor medievale ale navei şi turnului avem şi mai puţine repere. Ferestrele cu traforuri ale navei indică o construcţie din secolului al XIV-lea sau de mai târziu, iar la turn, brâul cu dinţi de fierăstrău, ferestrele cu acoperişuri în două ape sunt forme romanice, care în  această regiune au fost folosite ceva vreme şi în secolul al XVI-lea.

Despre constructorii şi comanditarii diferitelor etape ale bisericii nu avem date directe. Ştim doar la modul general din documentele rămase că în Evul Mediu, pe lângă alţi proprietari minori, cei din importanta familie Drágfi au avut aici posesiuni, şi că în secolul al XVI-lea, ei au devenit singurii stăpâni ai satului. Aşadar, construcţia bisericii poate fi legată de Drágfi-ieşti, însă o oarecare participare la lucrări nu poate fi exclusă nici pentru celelalte familii.