Fehérgyarmat (Ungaria), biserica reformată

Prima atestare documentară a localităţii situate în Câmpia Sătmarului este cuprinsă în conscripţia papală din 1334. Preotul Nicolae al parohiei subordonate protopopiatului Ugocei şi, implicit, episcopiei Transilvaniei a contribuit cu o sumă destul de importantă, ceea ce indică existenţa deja la vremea respectivă a unei biserici în Gyarmat. În documentul medieval emis în 1436 este menţionat lăcaşul propriu-zis, despre care se precizează că era o clădire zidită. Spre sfârşitul evului mediu localitatea a dobândit rangul de târg (oppidum).

Biserica păstrată exemplifică una dintre cele mai simple planimetrii întâlnite la bisericile gotice. Aceasta se compune dintr-un turn cu secţiunea pătrată, care domină faţada vestică, urmat de o singură navă, respectiv de un cor cu aceeaşi lăţime ca şi nava, încheiat cu cinci laturi ale unui octogon.  Tavanul casetat de lemn, montat spre finele secolului al XVIII-lea, s-a distrus, păstrându-se o singură casetă, din a cărei inscripţie aflăm că partea răsăriteană a bisericii a fost reclădită din temelii în 1794. De vreme ce absida poligonală actuală pare a fi medievală, credem că textul inscripţiei trebuie interpretat şi în sens mai larg.  

Lăţimea identică a navei şi a corului nu infirmă neapărat această ipoteză, cele două spaţii fiind delimitate odinioară, cu siguranţă, printr-un arc de triumf. Acesta a fost demolat, se pare, ulterior, în epoca modernă, fenomen documentat în cazul mai multor biserici din zonă.  Exceptând planimetria sa, biserica mai păstrează foarte puţine indicii referitoare la originea sa medievală. Contraforturile cu două trepte, amplasate oblic pe colţurile vestice ale navei şi ale turnului par a fi medievale, la fel ca şi portalul apusean. Ancadramentul încheiat în arc frânt al celui din urmă se caracterizează printr-o ambrazură îngustă, evazată, profilată cu un tor.  

Fereastra nordică şi cea sudică de la etajul întâi al tunului prezintă ancadramente moderne pe faţadă. Dinspre interior, în schimb, închiderea golurilor a fost realizată din cărămizi care formează două planuri în diagonală intersectate într-o muchie, soluţie aparent medievală, însă – la fel ca şi în cazul celorlalte detalii menţionate – datarea mai precisă a acestora ridică probleme greu de rezolvat.  
Celelalte detalii arhitecturale aparente ale bisericii sunt fără îndoială moderne. O cercetare mai amănunţită a monumentului ar lămuri însă probabil datarea presupuselor piese medievale şi ar putea descoperi eventual şi alte fragmente originale.

Concepţia potrivit căreia biserica ar fi fost ctitorită de către voievodul Transilvaniei şi judele suprem Ştefan Bátori din prada de război capturată în bătălia de la Câmpul Pâinii, precum şi detaliul că lăcaşul finalizat în 1486 ar fi fost vizitat de arhitectul regelui Matia, „maestrul Ioan” nu au nicio bază documentară.  La finele secolului al XV-lea Gyarmat constituia într-adevăr proprietatea familiei Bátori de Ecsed, însă nu deţinem date istorice despre eventualele construcţii patronate de către voievod în localitate, nici despre perioada de desfăşurare a lucrărilor.  

Folosirea prăzii de război din bătălia de la Câmpul Pâinii revine în tradiţia populară şi în legătură cu construirea bisericii Sf. Gheorghe din Nyírbátor şi a mănăstirii franciscane din aceeaşi localitate. Acest topos s-a format însă mult mai recent, în epoca modernă, având la origine probabil întâmplarea relatată de Bonfini, conform căreia Bátori ctitorise o capelă în memoria bătăliei, pe locul acesteia.  Cât despre „fratele Ioan”, singura atestare a sa este documentul referitor la construirea bisericii mănăstirii franciscane din Cluj, emis de regele Matia în 1490. În baza acestui act se presupune că „maestrul Ioan” ar fi avut o formare de meşter pietrar-arhitect, însă, în lipsa altor izvoare, încercările de a dovedi activitatea sa şi pe alte şantiere de construcţie din epocă nu credem să aibă valoare ştiinţifică.