Biserica reformată din Ciumești

Biserica reformată medievală din aşezarea Ciumești provine integral din epoca angevină timpurie, motiv pentru care prezintă un interes şi o valoare aparte.

Prima atestare documentară a localităţii Ciumești datează din 1298, când a trecut din proprietatea neamului Gutkeled în cea a lui Simon Ördög şi a familiei sale, din neamul Kaplony. Descendenţii din secolul al XIV-lea îşi şi iau numele de Csomaközi, înființând în aşezare centrul rezidențial. În localitate au mai avut proprietăţi importante şi familiile Károlyi, Vetési şi Bagosi. În 1768, familia Csomaközi s-a stins pe linie masculină, astfel pe descendenţa feminină domeniul a intrat în proprietatea căpitanului János Mészáros de Szoboszló, care din 1789 a devenit un conducător de oşti de renume legendar al armatei imperiale austriece, cu rangul de general, iar din 1794 devine și posesor al titlului de baron. El a trăit la Ciumești, fiind înmormântat în cripta bisericii. Fiica sa s-a căsătorit cu un conte Teleki, fiul lor, politicianul László Teleki, fiind una dintre cele mai remarcabile personalităţi ale revoluţie de la 1848/49.

            Biserica medievală odinioară catolică din Ciumești a fost construită probabil prin anii 1330-40. Satul nu figurează în registrul de dijmă papală, însă în 1349 apare deja preotul său Nicolae, care era totodată şi viceprotopop de Sătmar. Despre preotul Márton avem informații din 1462, iar despre hramul bisericii - Toți Sfinţii -, din 1548.

            Populaţia satului, împreună cu nobilii săi a trecut la Reformă pe la mijlocul secolului al XVI-lea, în anii 1550, parohia reformată din Ciumești a aderat în scurt timp la Protopopiatul din Solnocul de Mijloc. Comunitatea a stagnat numeric în decursul secolului al XIX-lea şi a început să scadă constant după 1900, iar astăzi parohia din Ciumești este practic inexistentă.

Ca urmare a cercetărilor arheologice şi de parament efectuate în anul 2013 s-a conturat istoria bisericii. Ciumești este un bun exemplu al fenomenului răspândit în întregul comitat Sătmar la sfârşitul perioadei arpadiene și până la mijlocul secolului al XIV-lea, prin care la clădirea aceleiași biserici s-au utilizat concomitent elemente stilistice din epoca romanică târzie şi din goticul timpuriu.

Biserica prevăzută cu un cor poligonal și contraforți așezați perpendicular pe ziduri are un portal vestic cu terminație semicirculară, cu profilul ambrazurii cu retrageri, și un coronament crenelat. Portalul sudic, în schimb, precum și ferestrele înguste se termină ușor ogival. În cor au fost descoperite amprentele bolţii cu nervuri de cărămidă, ce se descărca pe pilaștri înguști, precum şi o sedilie, portalul sacristiei, o nişă pentru sacramente şi fragmente mici de fresce. În cursul Evului Mediu,  laturii nordice a navei i-a fost adosat un spaţiu cu bolta semicilindrică, ce comunica cu nava bisericii prin două arcade tăiate ulterior în zid şi a funcţionat probabil ca şi capelă.

Biserica a fost renovată de parohia crescândă în 1785. În locul clopotniţei sale de lemn deteriorate au ridicat în 1831 un turn nou, adosat faţadei apusene. La marele cutremur din 1834 biserica a fost puternic afectată, reparațiile fiind realizate pe cheltuiala proprie de soţia contelui  László Teleki.

În cursul reabilitării din 2013/14, pe lângă consolidarea structurală şi realizarea noii șarpante, biserica şi-a redobândit aspectul medieval prin punerea în valoare a elementelor identificate: goluri de uși și ferestre, nișa de tabernacol și sedilia, amprenta bolții corului, conturul arcadelor navei, astfel încât apare în splendoarea sa iniţială. Clopotniţa sa a fost mutată puţin mai spre vest din fața monumentalului portal apusean. Deoarece aici nu se mai celebrează servicii divine, ea adăposteşte o expoziţie de istorie locală şi a bisericii, devenind posibilă şi vizitarea celor două cripte – aparținând familiilor Mészáros și Kengyel - din epoca modernă, aflate sub navă, restaurate.