Biserica reformată din Túrricse

Localitatea, alcătuită din două părţi (Bel- şi Külricse), pare că exista deja la mijlocul veacului al XIII-lea. Singura referire medievală la biserica sa este cuprinsă într-un act emis în anul 1500, în care figurează drept o clădire de zid, fără turn, înconjurată de un cimitir. Biserica reformată din Túrricse a fost construită în secolul XV. în stil gotic.

Prima atestare a existenţei bisericii este din anul 1500, ceea ce arată că probabil este vorba despre biserica de azi, cu înfăţişare vizibil medievală. Nava cu plan dreptunghiular a bisericii se continuă spre est cu un cor mai îngust cu jumătate de lăţime a peretelui, pe ambele părţi şi care se încheie cu trei laturi ale octogonului. Corul şi nava sunt acoperite de un acoperiş de şindrilă de înălţime identică. Peretelui nordic al corului cândva era adosată o sacristie. S-a păstrat soclul original de cărămidă al bisericii, care înconjoară baza clădirii.

Pe faţada vestică a navei găsim o poartă deosebită, cu ancadrament de piatră şi închidere în acoladă, care avuse o pereche între cor şi sacristie. Ţesutul colorat, variat al pietrei atrage din prima privirea vizitatorilor. Pe faţada nordică a corului a ieşit la iveală pornirea bolţii semicilindrice a sacristiei, precum şi uşa acesteia spre cor. Arcul triumfal şi bolta ogivală au fost demolate în secolul XVII. şi biserica a fost acoperită cu un tavan de lemn, tipic bisericilor reformate. În secolul XVIII. au avut loc transformări ample. Sursele amintesc anul 1746 şi ulterior perioada 1790-92. A fost demolată bolta gotică a corului şi s-a început realizarea mobilierului de astăzi. Pe tavanul casetat, pictat, caseta din mijloc cu ornamente florale, arată anul 1792, anul terminării lucrărilor.

„Broderia” cu lalele din jurul intrării merită puţină atenţie – ornamente asemănătoare putem vedea la Sonkád, Csaroda şi Ófehértó. Ornamentul se repetă şi în jurul ancadramentelor de ferestre. La pictarea lalelelor cu frunze în formă de inimă au fost folosite doar două culori: roşie şi neagră. În această perioadă pictarea interioară şi exterioară a bisericilor era obişnuită. Specificul picturii de la Túrricse este conturul motivelor, ce a fost zgâriat în tencuiala încă umedă, plastică, iar culoarea a fost dată numai după uscarea, întărirea acesteia.

Continuarea tradiţiei vechi de dinaintea reformei a fost împodobirea prin pictarea pereţilor interiori şi exteriori. Nu cu fresce figurale, ca în Evul Mediu, dar în concepţie nu diferă de soluţiile medievale (Da, bisericile au avut pereţii pictaţi şi în exterior. Cel mai bun exemplu este tocmai Túrricse, unde s-a păstrat câte ceva şi din pictura exterioară) Pictarea de lângă arcul triumfal imită, de exemplu, pietre profilate – o soluţie de ornare tipic medievală. Stilistica pictării cu motive de vrejuri cu frunze din nişele ferestrelor arată deja influenţele „renaşterii înflorite” tipice pentru întregul teritoriu al Ungariei. Cele mai frumoase exemple le găsim la Csaroda şi la Ófehértó, o ornamentică decorativă şi pentru gusturile contemporane, prin motivele gri-roşiatice de frunze crescute din inimi. Aceste podoabe nu sunt însă numai artă pentru artă, ci pot avea şi încărcătură simbolică.

Obiectele de mobilier din interiorul bisericilor pictate ale zonei Tisei superioare era foarte rar să fie realizate în paralel. De la an la an au mai completat interiorul bisericii cu obiecte liturgice noi, în funcţie de necesităţi. Aşa s-a întâmplat şi la Túrricse. În 1792 renovarea bisericii a fost finalizată prin realizarea tavanului de lemn, aşa cum se poate citi şi pe inscripţia de pe „coşciugul” tavanului: „Ezenn Ritsei Re[formátus] Sz[ent] ek[lézsia] Isten ditsősségére a maga tulajdon költségével ez Urnak készítetett házat építtette 1792. ” (adică: Această sfântă eclezie reformată a construit casa Domnului pe propria cheltuială pentru a-L slăvi pe Dumnezeu 1792). Tavanul din casete longitudinale are o înfăţişare caracteristică datorită grilei de împărţire pe casete, marcată pe colţuri cu forme de morişti colorate.

După 1792 a fost realizată galeria din partea de vest a bisericii, iar coroana amvonului a fost comandată cu şase ani mai târziu. Prin proporţii şi structură seamănă mult cu coroanele de amvon, pe atunci deja vestite provenite din atelierul lui Ódor, dar aceasta nu are ornare traforată ci sculptată, motiv pentru care vrejurile şi frunzele par mai plastice. Protestantismul s-a opus utilizării dese a elementelor liturgice proprii catolicismului, şi în locul acestora a promovat drept pilon al vieţii congregaţionale slujba divină centrată în jurul predicii în limba maternă. În consecinţă, cele mai importante şi mai ornate obiecte din interiorul bisericilor au devenit amvoanele. De obicei panerul se realizează cu o urcare cu trepte şi parapet, care deseori se leagă de băncile special amenajate pentru preoţi (de exemplu la Túrricse). Deasupra panerului se găseşte coroana, care are rol ornamental şi totodată acustic. Deseori preiau formele coifurilor turnurilor.

Vopsirea băncii lui Moise, datată din 1882 imită textura marmurei roşii, la fel ca cea a galeriei estice, realizată în aceeaşi perioadă. Pictarea identică de pe bănci le plasează în aceeaşi perioadă. Pe spătarul frecat al unei bănci se vede că a fost utilizată o scândură de tavan probabil dintr-o galerie mai veche.

Cunoscând clopotniţele zonei Tisei superioare, cea din Túrricse pare neobişnuită. Parcă pe turnul înalt de piatră nu ar fi amplasat un coif din lemn cu foişor, ci o clopotniţă întreagă, cu două nivele. Şi aşa s-a şi întâmplat. În 1956 enoriaşii au hotărât ca vechea clopotniţă de 172 ani, care „scârţâise prin toate îmbinările şi stătea să se dărâme” o reconstruiesc. Dar fiindcă satul a devenit mult mai mare de la construirea primei clopotniţe, şi astfel glasul clopotului nu a mai ajuns la toţi locuitorii, au hotărât să realizeze una mai înaltă. Aşa s-a ajuns la această soluţie aparent ciudată: clopotniţa barocă a fost reconstruită pe turnul zidit. Renovarea bisericii şi restaurarea tavanului au fost finalizate în 2003 de către Eparhia Reformată de dincolo de Tisa.